Crezul nostru
Suntem convinși că în edificiul vechi de două milenii al culturii creștine putem intra nu numai prin poarta principală, ci și printr-o „ușa din spate” (acesta este sensul cuvântului latin posticum), o intrare nu prea spectaculoasă, ascunsă, și deseori considerată nesemnificativă, o ușă din dos, prin care putem avea acces în sanctuarul Celui Mai Sfânt.
Posticum, în ultimii douăzeci de ani, s-a străduit să îndeplinească acest rol de „ușă din dos”, oferind programe culturale și caritative variate. Dealungul activității noastre diversificate ne-am orientat tot mai mult către descoperirea și îngrijirea resurselor interne de energie, astfel aliniendu-ne la semnalele contemporaneității, am identificat ușa din spate tot mai mult cu liniștea, cu aprofundarea contemplativă.
Natural, liniștea nu înseamnă totul, e doar o poartă, prin care trebuie să treacă toți cei care vor să trăiască religiozitatea mai mult decât un folclor golit de sens și ceremoniile bisericești dincolo de păstrarea impersonală a tradițiilor. Cel ce nu intră în edificiul bisericii prin poarta liniștii, se prea poate să aibă parte de o experiență similară unei vizite ghidate la un muzeu, iar experiența prezenței Celui Veșnic va lipsi din viața lui. În lipsa acestei experiențe viața, mai devreme sau mai târziu, va deveni superficială, plată, fără culoare și fără gust.
Deaceea „ușa din dos” a Posticum este deschisă în primul rând pentru cei care doresc să obțină resursele vitale, indispensabile vieții de toate zilele, din rugăciune liniștită, dintr-un mod de viață contemplativ și ar dori să-și găsească drumul vieții în labirintul zgomotos al culturii de masă.
Credem, de asemenea, că nu numai individual, dar și în comunitate, pășind pe calea contemplării meditative putem descoperi acea sursă, acel izvor comun, prezentă în toate religiile mondiale, contrar tuturor diferențelor istorice, culturale și teologice, din care dacă ne inspirăm, putem avea șansa să clădim o societate bazată pe fraternitate.
Istoria Posticum
„Imre, eu îți proiectez o casă, în care dacă pășește cineva, să simtă că aici e o altă lume.” Szabó Arnold, fostul arhitect șef al orașului Oradea
Istoria Posticum a început cu un singur om. Cooperarea, ideile, spijinul material și munca multora a fost necesară pentru a transforma un vis în realitate, însă responsabilitatea drumului până la realizare a fost asumată de Rencsik Imre, pastor de tineret.
Juridic, organizația s-a înființat în 1994, piatra de temelie a sediului s-a pus doi ani mai târziu. Centrul terminat s-a sfințit, cu numele de Posticum, de către episcopul Oradiei, Tempfli József, la 21 mai 2000, ca eveniment de încheiere a seriei de festivități Varadinum.
„Barca lui Noe…”
Zudor János, la 21 mai 2000
Ctitorii au insistat ca centrul să-și deschidă porțile de aniversarea înființării Oradiei, deoarece au considerat că la finele mileniului este necesară crearea unui oraș, a unui polis spiritual nou, al cărui cetățean poate fi oricine, dacă este dispus, prin ideile, priceperea și faptele sale, să acționeze pentru propășirea unei comunități mai largi, ca națiunea, țara care posedă valori europene.
În timpul creării obiectivului criteriul principal l-a constituit prezentarea estetică a spiritualității asociației, pentru ca vizitatorul să simtă instinctiv misiunea Posticum. Arhitectura individuală a ansamblului de clădiri, născut prin lungi frământări, sugerează deschidere, echilibru și cumpătare, și îndeamnă vizitatorul să descopere în mod spontan valori intrinseci similare. Astăzi Posticum a devenit o oază specifică și scenă determinantă a vieții din Oradea, unde nu numai că te poți deconecta, dar te și poți conecta la un mediu spiritual-sufletesc, care te îndeamnă la o viață mai dreaptă, mai autentică, mai umană.
Despre clădire
Proiectantul Posticum: arhitectul Szabó Arnold, fostul arhitect șef al Oradiei.
Terenul a fost oferit de Episcopia Romano Catolică din Oradea. La mijlocul secolului trecut aici s-a construit o locuință pentru preoți care, mai târziu, a fost folosită de către localnici ca și capelă. În decurs de 40 de ani, pe terenul din fața casei au crescut copaci și tufișuri, unii l-au folosit pentru depozitarea gunoaielor, în pivniță s-au cazat persoane fără adăpost.
Deși decesul l-a împiedicat pe Szabó Arnold, proiectantul Posticum, să elaboreze detaliile proiectului, totuși, pe baza schițelor sale, în 1996 a început construcția. Ca un prim pas s-a ridicat aripa de nord a ansamblului, actuala casă de oaspeți. Acest edificiu s-a terminat în doi ani. Pe cinci nivele s-au realizat zece camere, o sală de mese și o bucătărie. Mobilierul a fost executat în atelierul de tâmplărie Don Bosco al Posticum pe baza proiectelor întocmite de Mészöly Eszter, designer de interior.
Din cauza lipsei banilor necesari pentru continuare, în 1997 s-a părut că din proiecte se va realiza doar atât. În acest an s-au căutat sponzori noi. Construcția următoarelor două aripi s-a început în 1998. La cele trei nivele ale acestora au fost amplasate: sala festivă, capela, sala de concerte numită Jazzland, ceainăria, biblioteca, precum și locuințe de serviciu, birouri, sală pentru reviste și club cinema.
Pentru executanți a constituit o provocare deosebită realizarea suprastructurilor neobișnuite. O astfel de structură a avut tavanul capelei, modelând carena unei nave, realizat în mai multe luni. Experiența câștigată i-a ajutat pe meșteri în executarea lucrărilor ulterioare. Terminarea lucrărilor a fost marcată de aranjamentul grădinii din jurul clădirilor Posticum, opera a doi studenți tineri, Filep Szilárd, artist plastic și Füzesi Ágnes, inginer peisagistică.
În 2005 a apărut ideea de a mări capacitatea casei de oaspeți prin construirea unei clădiri noi. Primele schițe au fost făcute de studenții Universității din Liechtenstein, în 2007, cu ocazia unui workshop (atelier) de vară. Dintre acestea schița Alinei Müller a plăcut cel mai mult. După definitivarea proiectelor, construcția a demarat la începutul anului 2010, în locul vechii clădiri pentru preoți. Interioarele au fost proiectate de pictorul orădean Costea Constantin.
Consiliul de administrație
1. Bela Csernák
2. Imre Rencsik
3. Andrea Maria Wagner
4. István Bakó
5. István Bruncsák
6. Ferenc Csibi
7. Szilárd Alexander Black
8. George Francis
9. Karl Gritsch
10. Konrad Fundneider
11. Loibl Lydia
12. Stephen Paul
13. Stephen Rencsik
14. Tibor Rencsik
15. Aloysius Sághy
16. Johann Schiermeier
17. Zsugán Gedeon Hidber Gyula
18. Costea Constantin Daniel
19. Janos Zsigmond Kristófi
20. István Szaladjak
21. Viktor Jecs
English 
Hungarian